În cadrul unui interviu acordat recent, Alex Leonte, fostul iubit al lui Theo Rose a recunoscut faptul că are o relație serioasă cu Manuela Lupașcu. După despărțirea de vedeta de la PRO TV, Alex Leonte și-a refăcut viața alături de blogeriță. Cei doi se știau de ani buni, dar abia acum 7 luni au început o relație.
Alex Leonte și Theo Rose au format un cuplu vreme de cinci ani. Nepotul lui Nea Mărit și actrița din serialul Clanul s-au despărțit în primăvara anului 2022, iar la scurtă vreme după aceea, artista s-a cuplat cu Anghel Damian, cu care așteaptă și un copil.
În timp ce antrenoarea de la Vocea României se afișa fericită alături de regizorul de la PRO TV, Alex Leonte a așteptat câteva luni, până a reluat legătura cu fosta sa colegă de la școală și înot, Manuela Lupașcu. De 7 luni, cei doi formează un cuplu, dar sunt extrem de discreți cu privire la viața lor privată. Abia de curând, nepotul lui Nea Mărin a vorbit despre iubita sa.
(CITEȘTE ȘI: Theo Rose, față în față cu mama soacră! Cum se înțeleg cele două femei din viața lui Anghel Damian)
Alex Leonte a dezvăluit faptul că urmează să-și petreacă Paștele alături de familia sa, dar și de cea a partenerei. Se pare că cei doi au o relație destul de serioasă, din moment ce familiile lor se cunosc deja. Așadar, nu doar Theo Rose și-a găsit perechea, ci și fostul ei partener.
„Vom petrece cu familia. Atât a mea, cât și a ei. Ne-am cunoscut deja familiile, suntem ok, ne simțim bine cu ceilalți. Este o relație închegată”, a adăugat Alex Leonte la Antena Stars.
(CITEȘTE ȘI: Momentul adevărului! Anghel Damian a spus la detectorul de minciuni dacă vrea sau nu să facă nuntă cu Theo Rose)